Victoria obținută de Rapid în fața lui FCSB i-a aglomerat programul antrenorului giuleștean Mihai Iosif, care nu a mai făcut față felicitărilor care au curs din toate direcțiile. Tehnicianul spune că la un moment dat și-a închis telefonul deoarece suna încontinuu.
Mihai Iosif trăiește cele mai frumoase momente din cariera sa, Rapid fiind în acest moment singura formație din Liga 1 care nu a primit gol în primele cinci etape. Nou-promovata a făcut un singur pas greșit până acum, 0-0 cu Farul Constanța, reușind să își învingă ceilalți adversari, printre care și FCSB.
Tehnicianul s-a declarat mândru de atitudinea jucătorilor săi, dar și a suporterilor, pe care îi consideră al 12-lea jucător al Rapidului.
Antrenorul rapidist a expus partituri tactice aproape perfecte în primele cinci runde, echipa sa fiind singura care nu a încasat niciun gol până acum. Victoria obținută cu 1-0 în fața lui FCSB a dat startul unui val de felicitări fără precedent, acesta fiind contactat de foarte mulți oameni din lumea fotbalului.
„Am primit foarte, foarte multe mesaje. Nu s-a blocat telefonul pentru că l-am mai închis eu, am rămas fără baterie. Din lumea fotbalului am primit de la mai mulți steliști decât rapidiști, oameni care au jucat fotbal. Mai mult de la steliști și dinamoviști decât de la rapidiști. Asta pot să spun sigur”, a declarat Iosif pentru DigiSport.
Antrenorul Rapidului a ținut din nou să menționeze că echipa sa nu a avut niciun meci ușor în acest start de sezon: „De când a început campionatul, toate au fost derby-uri. Chindia, revelația sezonului trecut, am fost cu ei în liga secundă. Farul domnului Hagi, la fel”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER